Română

Colectivul Institutului de Istorie al Ministerului Educației și Cercetării își exprimă regretul profund în legătură cu trecerea la cele veșnice a distinsului profesor universitar, istoric de mare talent, Dascăl de vocație, mentor și tutore pentru numeroase generații de studenți, masteranzi și doctoranzi din Republica Moldova.

Născut la Chișinău la 30 decembrie 1936, Ion Agrigoroaiei a absolvit în 1954 Liceul Internat („C. Negruzzi”) din Iași și Secția de Istorie de la Facultatea de  Filologie-Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în 1958. Din 1959 a început o impresionantă carieră universitară la aceeași prestigioasă instituție de învățământ, parcurgând toate treptele formării profesionale: preparator (1959-1961), asistent (1961-1970), lector (1970-1977), conferențiar (1977-1990), profesor (1990-2007). În 1975, a obținut titlul de Doctor în istorie, iar între 1985 și 1990, într-o perioadă dificilă pentru Universitate și întreaga societate românească, a exercitat funcția de Decan al Facultății de Istorie și Filosofie.

Începând din 2011, colectivul Institutului de Istorie, în comun cu Asociația Istoricilor din Republica Moldova, cu Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat a Moldovei, Facultatea de Istorie și Etnopedagogie a Universității Pedagogice „Ion Creangă” din Chișinău, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a mun. Chișinău, cu participarea reprezentanților Guvernului, a profesorilor de istorie din instituțiile de învățământ și a oamenilor de cultură din Republica Moldova, organizează anual solemnități de recunoaștere și apreciere publică a contribuției breslei istoricilor la procesul de revenire la valorile autentice naționale și general-umane, a eforturilor pentru promovarea adevărului și a valorilor democratice.


La 9 aprilie 2021, după o boală necruţătoare s-a stins ilustrul istoric român, un titan al culturii româneşti Ioan Caproşu. Locul lui în istoriografia românească este unul de necontestat. A pus mereu accent pe codul deontologic al istoricului, în care corectitudinea şi tratarea istoriei sine ira et studio, bazată pe documentul istoric trebuie să stea în prim-plan. De-a lungul unei prodigioase cariere profesionale, a devenit un nume de referinţă în istoriografia românească de pe ambele maluri ale Prutului, iar meritele sale sunt deopotrivă recunoscute mai ales prin opera sa ştiinţifică. A iubit Basarabia şi Basarabenii necondiţionat, aşa cum puţini au făcut-o. Născut în perioada interbelică, a reținut pentru tot restul vieţii emoţia României Mari, în care Basarabia îşi avea locul său special.

În ședința din 3 decembrie 2020 Academia Română a decernat premii pentru cele mai reprezentative creații științifice și culturale românești, realizate sau publicate în anul 2018.

Cercetătorii științifici de la Institutul de Istorie s-au învrednicit de:

Premiul „A.D. Xenopol” pentru lucrarea „Ȋn componenţa României Întregite. Basarabia şi basarabenii de la Marea Unire la notele ultimative sovietice”, autor - conf. univ. dr. hab. Nicolae ENCIU – directorul adjunct pe probleme de știință al Institutului de Istorie;

Premiul „Eudoxiu Hurmuzaki” pentru lucrarea „Legaţia română la Petrograd (1914-1918). Documente / La Légation roumaine à Pétrograd (1914-1918). Documents”, editori: conf. univ. dr. hab. Gheorghe E. COJOCARU – directorul Institutului de Istorie și dr. Eugen-Tudor SCLIFOS, cercetător științific superior la Institutul de Istorie.

Sincere felicitări autorilor și editorilor!

Instituită prin decizia Guvernului Republicii Moldova nr. 427, din 10 iunie 2011, Ziua Profesională a Istoricului este consemnată anual, în ziua de 18 iunie, în semn de prețuire a aportului istoricilor la promovarea adevărului istoric și a valorilor democratice.

Așa cum s-a menționat în anul instituirii sărbătorii profesionale „Ziua Istoricului”, evenimentul este important pentru fiecare om în parte, pentru școală, pentru întreaga societate, dat fiind că fără o bună cunoaștere a istoriei, nu te poți produce cu succes nici în viață, și nici în domeniul de activitate profesională. Contribuind în mod esențial la crearea „substanței identitare”, istoria formează caractere, spirit civic și patriotic.

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC