Română

Întruniri ştiinţifice

La 22 august 2013, Institutul de Istorie al Academiei de Ştiințe a Moldovei a organizat Masa rotundă cu genericul „Repere istorice ale Independenței Republicii Moldova”, dedicată consemnării celor 22 de ani de Independenţă ai Republicii Moldova.

Evenimentul a fost deschis de către directorul Institutului de Istorie al AŞM, dr. Gheorghe Cojocaru, care a remarcat că deşi s-au spus şi s-au scris multe despre unul dintre cele mai importante evenimente istorice ale ţării noastre şi anume, semnarea Declaraţiei de Independenţă, mai sunt încă multe lucruri neelucidate. „Reperele istorice ale Independenţei Republicii Moldova, cu siguranţă, se regăsesc în textul Declaraţiei de Independenţă, acolo vom regăsi reperele fundamentale cum ar fi adevărul istoric, identitatea noastră românească, limba română, trecutul nostru istoric şi speranţa noastră într-o viaţă mai bună şi un viitor mai bun”, a reiterat istoricul.


Cu ocazia aniversării a 95 de ani de la votarea de către Sfatul Ţării a Unirii Basarabiei cu România, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM a organizat la 27 martie 2013 o conferinţă ştiinţifică la care au participat cu comunicări cercetători din Republica Moldova şi România. Lucrările conferinţei s-au desfăşurat în sala de festivităţi a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, acolo unde la 27 martie 1918 Sfatul Ţării vota unirea Basarabiei cu România.

Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, Institutul de Filologie al AŞM, Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei au organizat la 27 martie 2012 conferinţa ştiinţifică "94 de ani de la Unirea Basarabiei cu România". La manifestare au participat cercetători ştiinţifici, cadre didactice, studenţi, liceeni, oameni de cultură etc. Au fost abordate probleme precum Descendenţa socială a făuritorilor Unirii, Rolul clerului basarabean în Unirea Basarabiei cu România în 1918 şi altele.

În ziua de 24 august 2012, cu începere de la ora 11.00 în sala de conferinţe a Ministerului Justiţiei a avut loc sub egida Institutului de Istorie, Stat şi Drept, masa rotundă „Contextul istorico-politic şi juridic al declarării Independenţei de Stat a Republicii Moldova”.

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC