Română

Întruniri ştiinţifice


Cu ocazia aniversării a 95 de ani de la votarea de către Sfatul Ţării a Unirii Basarabiei cu România, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM a organizat la 27 martie 2013 o conferinţă ştiinţifică la care au participat cu comunicări cercetători din Republica Moldova şi România. Lucrările conferinţei s-au desfăşurat în sala de festivităţi a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, acolo unde la 27 martie 1918 Sfatul Ţării vota unirea Basarabiei cu România.

Comunicările au abordat un spectru larg de probleme legate de votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, care a încercat să repare nedreptatea istorică săvârşită prin Pacea de la Bucureşti din 16/28 mai 1812, când Imperiul Rus a anexat brutal teritoriul dintre Prut şi Nistru, rupându-l din corpul Moldovei. Printre cei ce au luat cuvântul îi vom menţiona pe  conf. cerc. dr. Gheorghe Cojocaru, conf. cerc. dr. Gheorghe Negru, conf. cerc. dr. Valeriu Popovschi, conf. univ. dr. hab. Nicolae Enciu (Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM), acad. Alexandru Zub, prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, prof. univ. dr. Cătălin Turliuc (Institutul de Istorie A.D. Xenopol - Academia Română, Filiala Iaşi), prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei (Universitatea A.I. Cuza din Iaşi), acad. prof. univ. dr. hab. Aurelian Dănilă (AŞM).











RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC