Română

Proiecte instituţionale

Pagina 8 din 14 Toate paginile

Relevanţa rezultatelor ştiinţifice obţinute în anul 2011

Activitatea în cadrul primului an de derulare a proiectului instituţional „Evoluţii politice, social-economice şi culturale în Basarabia, RASSM, RSSM şi RM” a cuprins, în principal, investigaţii în arhive şi biblioteci, studierea literaturii de specialitate şi a surselor în vederea elaborării conceptului şi structurii viitoarelor monografii individuale, elaborarea unor compartimente ale acestora (Leonid Bulmagă, Valeriu Cozma, Gheorghe Nicolaev, Nicolae Enciu), participarea cu rapoarte şi comunicări la conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale, precum şi publicarea unor monografii, culegeri de documente şi compartimente în lucrări de sinteză. Astfel, au fost discutate în cadrul Secţiei Istorie Contemporană, aprobate în cadrul Consiliului Ştiinţific al IISD şi editate lucrările „RSS Moldovenească în epoca stalinistă. 1940-1953” (m.c. al AŞM dr.hab. V.Pasat), „Confruntarea sovieto-română pe frontul ideologic din RSS Moldovenească (1968-1979). Studiu şi documente” (dr. Gh. E. Cojocaru), „Ieşirea din URSS. Republica Moldova. Dezbateri parlamentare (1990-1991)” (dr. Gh. E. Cojocaru), compartimentul privind istoria recentă a Republicii Moldova din ediţia enciclipedică „Republica Moldova” (dr. hab. N.Enciu). Monografiile şi culegerile de documente editate oferă posibilitatea utilizării pe larg a cunoştinţelor sintetizate privind istoria naţională în secolul al XX-lea în cadrul instruirii preuniversitare, universitare şi postuniversitare, contribuie la aprofundarea cercetărilor ulterioare în domeniul istoriei, culturii şi altor discipline umanistice sub aspect inter- şi multidisciplinar.

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC