Termenul executării
2011-2014
Subdiviziunile organizaţiei executoare
Obiectivele proiectului
1) Studierea şi punerea în circuitul ştiinţific prin editarea unor lucrări monografice şi culegeri de documente a mai multor probleme referitoare la corelaţia dintre tradiţionalismul local de origine bizantină şi înnoirile de provenienţă vest europeană;
2) Elucidarea etapelor de pătrundere a elementelor modernizatoare în societatea românească din Ţara Moldovei până la 1812.
3) Formularea principalelor elemente ale sintezei civilizaţiei sud-est europene cu cea central şi vest europeană în evoluţia istorică a Ţării Moldovei până în anul 1812;
4) Cercetarea unor probleme de istorie a mentalităţilor colective, structurilor cotidiene şi practicilor instituţionale, sensibilităţilor religioase şi imaginarului colectiv în Moldova şi Europa de Est şi Sud – Est;
5) Punerea în circuitul ştiinţific documente necunoscute referitoare la tematică istoriei medievale și premoderne depistate în Arhivele Republicii Moldova, Ucrainei, Rusiei şi Poloniei.
6) Elaborarea studiilor monografice referitoare la cronicile Ţării Moldovei sec. XV-XVI; evoluţia aşezărilor rurale în Ţara Moldovei în spaţiul pruto–nistrean în secolele XIV-XVIII; elita social-politică şi economică a Ţării Moldovei. Tradiţie şi schimbare (sec. XVII –înc. sec. XIX); Ţara Moldovei în cadrul relaţiilor internaţionale 1611-1634; relaţiile politice dintre Ţara Moldovei şi Hanatul Crimeei (sec. XV-XVIII); situaţia demografică a Ţării Moldovei la începutul secolului al XIX-lea; 1812 – geneza problemei basarabene; politicile confesionale imperiale în Sud–Estul Europei în sec. al XVIII-lea; istoria familiei în Moldova şi Europa de Est şi Sud–Est (sec. XVIII–XIX) (mentalităţi, cotidian şi legislaţie); familia în societatea medievală şi modernă din Europa Centrală, de Est şi Sud - Est prin prisma aspectelor istorico-juridice (sec. XIV – încep. Sec. XVIII). Precum și la unele localități studii de istorie regional.
7) Depistarea, prelucrarea arheografică şi editarea volumelor de documente: Documente referitoare la istoria Ţării Moldovei în perioada războaielor ruso-turce din secolul al XVIII-lea. Colecţia Moldova în epoca feudalismului, vol. XIII și XIV (1806-1812); Recensămintele din anii 1772-1773; 1774. Colecţia Moldova în epoca feudalismului, partea I-II,), ediţie revăzută şi îngrijită în conformitate cu cerinţele actuale ale arheografiei contemporane.
Activităţi planificate pentru anul 2011
Studierea formelor tradiţionale de activitate politică, socială, economică şi culturală şi evoluţia lor sub impactul înnoirilor europene. În acelaşi context a studia elitele politice şi culturale, istoria familiei; depistarea şi pregătirea pentru publicare a documentelor din perioada sf. sec. XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea.
Activităţi realizate şi rezultate noi obţinute în anul 2011
Au fost colectate documente şi materiale, a fost studiată istoriografia problemelor, s-au publicat unele compartimente din lucrările incluse în proiect. A fost analizat planul lucrărilor consacrate familiei în evul mediu în Ţara Moldovei. Au apărut de sub tipar studii prin intermediul cărora au fost puse în circuitul ţtiinţific noi documente şi noi concluzii privind genealogia, viaţa social-politică, familia, satul, relaţiile internaţionale ale Ţării Moldovei în evul mediu.
Lista lucrărilor ştiinţifice (monografii, articole, obiecte de proprietate intelectuală) cu referinţă la proiectul dat pe anul 2011
Monografii:
ZABOLOTNAIA Lilia, femeia în relațiile de familie din Țara Moldovei în contextul european până la începutul secolului al VIII-lea (Căsătorie, logodna, divorț). Istoria la feminin. Chișinău, Editura Pontos, 348p. ISBN 978-9975-51-278-7.
Monografii editate peste hotare:
MISCHEVCA, V., „Ο Ειρηνουπολεως και Βατοπαιδιου Γρηγοριος (1764-1846) σε ρουμανικα και ρωσικα εγγραφα.” (Mitropolitul vatopedin Grigore Irinupoleos (1764-1846) în documente române şi ruse), în l. greacă. 167 p. <coautor: Fl.Marinescu>. Atena. 2011. ISBN 978-960-99716-1-4.
Culegere de studii naţionale/internaţionale:
Cultură şi politică în Sud-Estul Europei (sec. XV-XX). Coord. acad. Andrei Eşanu şi Constantin Iordan. Chişinău, 2011, 188 p. ISBN 978-9975-71-157-9.
Culegeri de studii şi documente, bibliografice:
ΜΑΡΙΝΕΣΚΟΥ, ΦΛ.; ΜΙΣΚΕΒΚΑ, ΒΛ. Τα Ρουμανικά έντυπα της βιβλιοθήκης της Ιεράς Μονής Αγίου Παύλου Αγιου Ορους. - Cărţi româneşti din biblioteca mânăstirii athonite Sfântul Pavel. Αθηνα, 2010. 287 p., incl. pl. color în l. greacă şi română. ISBN 978-960-85542-3-8.
Articole în reviste din străinătate:
BACALOV, S. Precizări documentare şi genealogice referitoare la unele ramuri ale neamului Durăceştilor în secolele XVIII-XIX (Ţara Moldovei şi Basarabia). Chronos. Revistă de Istorie, an IX, nr. 1-2 (16-17), Iaşi, 2011, p. 25-29. ISSN 1584-434X.
CERETEU, I. Circulaţia tipăriturilor româneşti din secolul al XIX-lea de la Mănăstirea Neamţ în Basarabia. Transilvania, Sibiu. 2010, nr. 11-12, p. 121-135. ISSN 0255-0539.
CERETEU, I. Cartea românească tipărită în Bucureşti în fonduri şi colecţii din
Chişinău (ultimele decenii ale secolului al XVII-lea – începutul secolului al XX-lea).
În: Cercetări istorice, 2005-2007. Iaşi, 2010, p. 407-455. ISSN 1453-3960.
CONSTANTINOV, V. Noi informaţii privitoare la conflictul dintre Balaban şi Gheorghe Ursachi. Acta Bacoviensia. Anuarul Arhivelor Naţionale Bacău. V, (2010), p.57-80. ISSN 1842-4864 .
EŞANU, A., EŞANU, V. Le Panégyrique de 1719 de Dimitrie Cantemir. În : Travaux de Symposium International Le Livre. La Roumanie. L’Europe. Troisième édition – 20 à 24 Septembre 2010. tome IV : La quatrième section – Latinité orientale, Bucarest , 2011, p. 80-88. ISSN 2068-9756.
EŞANU, A., EŞANU V. Considérations sur la dignité de la princesse Maria Cantemir. În : Travaux de Symposium International Le Livre. La Roumanie. L’Europe. Troisième édition – 20 à 24 Septembre 2010. tome IV : La quatrième section – Latinité orientale, Bucarest , 2011, p. 89-100. ISSN 2068-9756.
FELEA, A. Testament – a source of family relations research the case of Manuc bey. În: Codrul Cosminului”, XVII, 2011, Nr. 1, p. 73-85. ISSN 1224-032X, ISSN: 2067-5860.
MISCHEVCA, V. Problema basarabeană – 199 de ani. TABOR. Revistă de cultură şi spiritualitate românească editată de Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. 2011, anul V, Nr. 4, p. 55-57. ISSN 1843-0287.
MISCHEVCA, V.,MARINESCU F. Cărţi româneşti din biblioteca mănăstirii athonite Sfântul Pavel (1688 – 1984). TABOR. Revistă de cultură şi spiritualitate românească editată de Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Nr. 7, anul V, octombrie 2011, p. 77-83. ISSN 1843-0287.
MISCHEVCA, V., Problema Basarabeană. Revista de Istorie Militară (Bucureşti), 2011, nr. 1-2, p.36-42. ISSN 1220-5710.
ZABOLOTNAIA, L. Сведения современников о свадьбе Руксандры и Тимуша Хмельницкого. Нові дослідження пам'яток козацької доби в Україні. Материалы XX Международной конференции в центре Памяткознавства в Киеве 23-24 марта, том 2, Институт Национальной Истории Украины, Киев, 2011. 293-305. ISSN 2078-0850 si УДК 94 (477).
Articole în culegeri din străinătate:
CONSTANTINOV, V. Mołdawia w stosunkach międzynarodowych w końcu XVI i na początku XVII wieku. Rzeczypospolita wobec Orientu w epoce nowożytnej”, pod red. Dariusza Milewskiego, Zabrze, 2011, p.10-21. ISBN 978-83-89943-61-3.
EŞANU, A., EŞANU, V. Un Panegiric necunoscut al lui Dimitrie Cantemir. În: Dimitrie Cantemir. Sesiune de comunicări ştiinţifice, Bucureşti, Editura Biblioteca Bucureştilor, 2011, p. 75-99. ISBN 978-973-8369-94-8.
FELEA, A. Câteva date despre divorţurile polonezilor din Republica Moldova (2001-2005). În: Studii de demografie istorică (secolele XVII – XXI), coord. Corneliu Pădurean, Ioan Bolovan, Arad, Editura Gutenberg Univers, 2010, p. 165-168. ISBN 978-606-8204-24-6
FELEA, A. Разводы в Бессарабии в первой половине XIX века- между нормой и реальностью. În: Частное и общественное: гендерный аспект, Том 1, Материалы 4 международной конференции Российской ассоциации исследователей женской истории и Института этнологии и антропологии им. Н.Н. Миклухо- Маклая РАН, 20-22 октября 2011 года, Ярославль, Москва, Научное издание, 2011, с. 264-270. ISBN 978-5-4211-0049-2.
TABUNCIC, S. Vechi cărţi bisericeşti semnalate de Zamfir Arbore în Dicţionarul Geografic al Basarabiei la începutul veacului al XX-lea. În: La frontierele civilizaţiilor. Basarabia în context geopolitic, economic, cultural şi religios. Materialele Conferinţei Internaţionale „La frontierele civilizaţiilor. Identitate şi alteritate în conştiinţa locuitorilor Basarabiei (1812-prezent)”, Galaţi, 21-23 octombrie 2010. Colectivul de editare: George Enache, Arthur Tuluş, Cristian-Dragoş Căldăraru, Eugen Drăgoi. Galaţi, 2011, p. 95-112. ISBN 978-973-1914-16-9, ISBN 978-606-8348-10-0.
ZABOLOTNAIA, L. Statutul social şi situaţia juridică a femeilor în procesul de divorţ în Ţările Romane (sec. al XVII-lea). În: Studii de demografie istorică (sec. XVII-XXI), coord: Corneliu Pădurean, Ioan Bolovan, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2010, p. 23-39. ISBN 978-606-8204-24-6
ZABOLOTNAIA, L. Имели ли женщины право на развод в Молдове XVI-XVII вв.?. În: Социальная История. Ежегодник (2009), Центр социальной истории Институт всеобщей истории РАН, Сектор этногендерных исследований Института этнологии и антропологии им. Миклухо – Маклая, МГУ им. М.В. Ломоносова, Российская ассоциация исследователей женской истории, Санкт-Петербург, Алетейя, 2010, с. 9-23. ISBN 978-91419-334-5
ZABOLOTNAIA, L. Terms of Marriage between individuals of non-orthodox faith in the Russian Empire (On the Basis of the Letters of Nicholas I "Law on marriage alliance"). Сodrul Cosminului, Suceava, 2011, nr.1, p. 87-95. ISSN 1224-032X, EISSN: 2067-5860.
ZABOLOTNAIA, L. Изучение проблем повседневности и ментальности в средние века и новое время в современной молдавской истоpиографии. În: Новые подходы к изучению всемирной истории (к 40-летию Института Всеобщей Истории РАН), Москва, 2011, с. 63-77. ISBN 978-5-94067-336-1
ZABOLOTNAIA, L. Незаконорожденные дети и их право на наследование в Молдове в XVII веке. În: Частное и общественное: гендерный аспект, Институт этнологии и антропологии им. Н.Н. Миклухо-Маклая, РАИЖИ, Том 1, Москва, 2011, p. 232-238. ISBN 978-5-4211-0049-2.
ZABOLOTNAIA, L. Условия заключения брака лицами не православного вероисповедания в Российской империи в XIX веке (На основе грамоты Николая I “Закон о союзе брачном”). În: Женская история и современные гендерные роли: переосмысливая прошлое, задумываясь о будущем, Том 1, Институт этнологии и антропологии им. Н.Н. Миклухо-Маклая, РАИЖИ, Москва, 2010, с. 126-133. ISBN 978-5-4211-0024-9.
Articole în reviste naţionale:
Categoria B.
CERETEU, I. Evenimente istorice din secolele XVII-XVIII atestate în însemnări pe manuscrise şi cărţi vechi cu circulaţie în Ţara Moldovei. Tyragetia. Serie nouă. Vol. V [XX] 2011, nr. 2, p. 145-164. ISSN 1857-0240.
CHIRTOAGĂ, I. Thunman despre trecerea Basarabiei medievale. Tyragetia. 2011, vol. V (XX), nr. 2, p. 407-411. ISSN 1857-0240.
FELEA, A. Testamentele Cantemireştilor. Studiu de caz (sec. al XVIII-lea – înc. sec. al XIX-lea). Tyragetia, Seria nouă. 2001, vol. V (XX), nr. 2, p. 165-184. ISSN 1857-0240.
ZABOLOTNAIA, L. Instituţia căsătoriei în epoca medievală: impedimente şi interdicţii. Explorări de antropologie istorică şi studii comparative. Tyragetia. Serie nouă.2011, vol. V [XX], nr. 2, p. 9-30. ISSN 1857-0240.
Categoria C.
BACALOV, S. Boierimea Ţării Moldovei la începutul epocii moderne (secolul al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea). Revista de Istorie a Moldovei, 2010, Nr. 1, p.44-63; Nr.2, p. 18-35. ISSN 1857-2022.
BACALOV, S. Tangenţe moldoveneşti în istoria neamului Drăculeştilor. Metode de utilizare practică a unor pagini din istoria naţională (cazul raionului Leova). Revista de Istorie a Moldovei, 2010, Nr. 3-4, p. 4-13. ISSN 1857-2022.
BACALOV, S. Procesul de împământenire al boierimii alogene în Ţara Moldovei în secolul al XVII-lea. Aspecte din viaţa şi activitatea marelui postelnic Stamatie Hioti (Sacâzliul). Revista de Istorie a Moldovei. 2011, Nr. 1-2, p.8-31. ISSN 1857-2022
CANDU, T. Serdarii de Orhei de la sfârşitul secolului al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea: Darie Donici. Revista de Istorie a Moldovei. 2010, nr. 3-4, p. 51-59. ISSN 1857-2022.
CERNENCHI, E. Organizarea activităţii diplomatice a Ţării Moldovei în secolul al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea (în opera lui lui Dimitrie Cantemir). Revista de Istorie a Moldovei. 2010, nr. 2, 138-150. ISSN 1857-2022.
CERNENCHI, E. Un document privind relaţiile lui Petru Rareş cu Hanatul din Crimeea (1537). Revista de Istorie a Moldovei. 2010, nr. 3-4, p. 35-42. ISNN 1857-2022.
COJOCARI, E., DELGRAND N. Delicvenţa în perioada ţaristă în Basarabia – cauze şi efecte. Revista de Istorie a Moldovei. 2010, Nr. 3-4, p. 4-13. ISSN 1857-2022.
CONSTANTINOV, V. Ţara Moldovei în timpul domniei lui Constantin Cantemir. Documente interne (1685-1693). Academos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă. 2010, nr.4, p.157-159. ISSN 1857-0461.
CONSTANTINOV, V. Opţiuni politice, sociale şi culturale în Ţara Moldovei la începutul secolului al XVII-lea. Revista de Istorie a Moldovei. 2010, nr.1, p.20-36. ISSN 1857-2022.
CONSTANTINOV, V. Ideologia politică refelectată în diplomatica actelor medievale româneşti. Revista de Istorie a Moldovei. 2010, nr.3-4, p.14-25. ISSN 1857-2022.
CONSTANTINOV, V., ARTAMONOV Vl. Încercarea trecerii sub protectorat austriac a lui Dimitrie Cantemir în anul 1715. Revista de Istorie a Moldovei, 2011, Nr. 1-2, p. 32-43. ISSN 1857-2022.
EŞANU, A., EŞANU, V. Prinţesa Maria Cantemir între ficţiune artistică şi realitate istorică. Akademos. Revistă de Ştiinţă, Inovare, Cultură şi Artă. 2011, nr. 3 (22), p. 121-127. ISSN 1857-0461.
EŞANU, A., EŞANU, V. Istoriografia ecleziastică din Basarabia/RSS Moldovenească, Republica Moldova (sec. XIX – începutul sec. XX). Revista de Istorie a Moldovei, 2011. Nr.3-4, 17-43. ISSN 1857-2022.
FURTUNĂ, A. Unele consideraţii privind istoria satului şi târgului Teleneşti. Academos. 2011, nr. 4. p.104-110. ISSN 1857-0461.
Articole în alte reviste naţionale:
CANDU, T. Contribuţie la istoria schitului Hâncu. Conflictul cu Panaite Catargiu din 1809. Promemoria, Revista Institutului de Istorie Socială. 2011, volumul I, nr. 1-2, p. 221-233. ISSN 1857-3843.
CONSTANTINOV, V. Succesiunea la tronul Ţării Moldovei în Evul Mediu ca un pretext pentru „trădare”. Analele Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova, IX (2010), p.52-59. ISBN 978-9975-927-49-9.
FELEA, A. Procese de judecată în urma prevederilor testamentare în Ţara Moldovei şi Imperiul Rus (sec. al XVII-lea – înc. sec. al XIX-lea). ProMemoria. Revista Institutului de Istorie Socială. 2011, Volumul I, Nr. 1-2, p. 44- 59. ISSN 1857-3843.
TABUNCIC, S. Sate dintre Prut şi Nistru, păstrătoare de acte din veacurile XVI-XIX: menţiuni de la începutul secolului XX, după Dicţionarul geografic al Basarabiei de Zamfir Arbore (1904). Promemoria. Revista Institutului de Istorie Socială. 2011, vol. I, nr. 1-2, p. 7-22. ISSN 1857-3843
ZABOLOTNAIA, L., Dreptul succesoral al copiilor nelegitimi din Ţările Române (sec. XVI-XVII). ProMemoria. Revista Institutului de Istorie Socială. 2011, volumul I, Nr. 1-2, p. 23-34. ISSN 1857-3843.
Articole în culegeri naţionale:
BACALOV, S. „Republica” Codrul Tigheciului. Localizare, statut, populaţie. Volumul Conferinţei ştiinţifice „Moldova între tradiţie şi actualitate” Chişinău, 2011, p. 26-50. ISBN 978-9975-76-057-7.
EŞANU, A., EŞANU, V. Administrarea civilă şi militară a cetăţii şi ţinutului Soroca (sec. XV – îcep. sec. XIX). Cetatea de cuvinte. Scriitori soroceni. Antologie. Coord. Petre Popa şi Valeriu Nazar, Ch.: 2011, 11-36. ISBN 978-9975-52-108-6.
EŞANU, A. Cuvânt înainte. Cultură şi politică în Sud-Estul Europei (sec. XV- XX). Materialele sesiunii ştiinţifice din septembrie 2010. Coord. acad. Andrei Eşanu şi dr. prof. Constantin Iordan, Ch.: CEP USM, 2011, 4-6. ISBN 978-9975-71-157-9.
EŞANU A., EŞANU, V. O ipoteză privind căsătoria lui Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare. Cultură şi politică în Sud-Estul Europei (sec. XV-XX). Materialele sesiunii ştiinţifice din septembrie 2010. Coord. Acad. Andrei Eşanu şi dr. prof. Constantin Iordan, Ch.: CEP USM, 2011, 7-15. ISBN 978-9975-71-157-9.
EŞANU A., EŞANU, V. Consideraţii privind paternitatea “Сuvântului panegiresc…” dedica Sfântului Dulitrie de Tesalonic. Cultură şi politică în Sud- Estul Europei (sec. XV-XX). Materialele sesiunii ştiinţifice din septembrie 2010. Coord. Acad. Andrei Eşanu şi dr. prof. Constantin Iordan, Ch.: CEP USM, 2011, 46-65. ISBN 978-9975-71-157-9.
CERETEU, I. Din istoria cercetării cărţii şi tiparului în Basarabi. În: Cultură şi politică în sud-estul Europei (sec. XV-XX), CEP USM, Ch.: 2011. 108-118. ISBN 978-9975-71-157-9.
TABUNCIC, S. Încercare de reconstituire a hotarelor moşiilor Mihuleni şi Glăvăneşti ale vistiernicului Toader Boul (1610), cu unele observaţii asupra începuturilor satului Şoldăneşti de pe Ciorna, în Moldova între tradiţie şi actualitate. În: Materilele Conferinţei ştiinţifice dedicate jubileului de 300 de ani de la înscăunarea lui Dimitrie Cantemir. Universitatea de Stat din Tiraspol. Chişinău, 10 decembrie 2010. Ch.: Universitatea de Stat din Tiraspol. 2011. 51-55 + 1 hartă. ISBN 94 (478) (082)=135.1.
Comunicări/teze la conferinţe ştiinţifice naţionale/internaţionale:
BACALOV, S. Consideraţii privind fenomenul de "alegere şi stâlpire" a moşiilor în Moldova medievală (sec. XVII - încep. sec. XVIII). Conferinta stiintifica „O cartografie a mosiilor de alta data”, Chişinău 2011, p. 4-6. ISBN
CERNENCHI, E., A moldavian diplomat from the 16th century – Nicolae Burla. Україна і Велике Князівство Литовське в XIV – XVIII ст.: політичні, економічні, міжнаціональні та соціокультурні відносини у загальноєвропейському вимірі: Тези доповідей ІІ Міжнародної наукової конференції, присвяченої 75-річчю Інституту історії України Національної академії наук України. 22 – 24 вересня 2011 р. Кам'янець-Подільський / НАН України. Інститут історії України; Міністерство освіти і науки, молоді та спорту України; Кам'янець-Подільський національний університет імені Івана Огієнка. – К., 2011. – 35-36. ISBN 978-966-02-6142-6
FELEA, A. Divorţul în Basarabia - între normă şi realitate (prima jumătate a secolului al XIX-lea). În: Sesiunea ştiinţifică a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei (ed. a 21), 20-21 octombrie, Programul. Rezumatul comunicărilor, Chişinău, 2011, p.70-73. ISBN
FELEA, A. Din istoria moşiilor Ocolina şi Ţepilova Mică (Soroca). În: Proprietate funciară în Basarabia: tradiţie, organizare şi reglementare. Conferinţă ştiinţifică, Chişinău, 17-18 mai 2011, p.26. ISBN 978-9975-80-463-9.
Recenzii. Prezentări:
TABUNCIC, S. Prima monografie dedicată dacilor liberi din spaţiul pruto-nistrean – o realizare ştiinţifică majoră a arheologiei moldoveneşti. Promemoria. Revista Institutului de Istorie Socială. 2011, vol. I, nr. 1-2, p. 281-286. ISSN 1857-3843
Relevanţa rezultatelor ştiinţifice obţinute în 2011
Pentru prima dată au fost lansate în circuitul ştiinţific documente şi materiale referitoare la specificul trecerii de la medieval la modern în Moldova. Au fost scos în evidenţă rolul elitelor de origine alogenă în viaţa social-politică şi economică în Moldova secolului al XVII-lea. Au fost publicate materiale noi care pun într-o altă lumină activitatea lui Dimitrie Cantemir în Rusia, privind o alianţă cu Rusia. A fost întregit repertoriul localităţilor cu caracter rural atestate documentar în secolele XIV - încep. sec. XVI.
Activităţi planificate pentru anul 2012
Vor fi stabilite şi evidenţiate, prin prisma materialelor documentare de arhivă din perioada războaielor ruso-turce din anii 1768-1774 şi 1806-1812, realităţile social-economice din perioada anexării Basarabiei la Imperiul Rus în 1812; va fi finisată culegerea de documente „Ţara Moldovei în anii 1806-1812” şi va fi pregătit pentru editare volumul „Recensământul Ţării Moldovei din anii 1773-1774”, prin care va fi demonstrat caracterul unitar al statului moldovenesc. Vor fi elaborate studii care vor aborda dintr-o nouă perspectivă situaţia politică a Moldovei în context european în secolul al XVII-lea. Vor fi lansate în circuitul ştiinţific concepţii privind rolul elitelor social-politice în evoluţia Ţării Moldovei în sec. XVII-XVIII. Va fi aprofundată cunoaşterea patrimoniului istoric al Moldovei medievale prin pregătirea unei noi ediţii a cronicilor moldoveneşti din sec. XV-XVI şi studiilor de istorie locală.
Activităţi realizate şi rezultate noi obţinute în anul 2012
Au fost stabilite şi evidenţiate, prin prisma materialelor documentare de arhivă din perioada războaielor ruso-turce din anii 1768-1774 şi 1806-1812, realităţile social-economice din perioada anexării Basarabiei la Imperiul Rus în 1812; a fost publicată culegerea de documente „Ţara Moldovei în anii 1806-1812”, a fost pregătit pentru editare volumul „Recensământul Ţării Moldovei din anii 1773-1774”, prin care va fi demonstrat caracterul unitar al statului moldovenesc. Au fost elaborate studii care abordează dintr-o nouă perspectivă situaţia politică a Moldovei în context european în secolul al XVII-lea. Au fost lansate în circuitul ştiinţific concepţii privind rolul elitelor social-politice în evoluţia Ţării Moldovei în sec. XVII-XVIII. A fost aprofundată cunoaşterea patrimoniului istoric al Moldovei medievale prin pregătirea unei noi ediţii a cronicilor moldoveneşti din sec. XV-XVI şi studiilor de istorie locală.
Lista lucrărilor ştiinţifice (monografii, culegeri de documente/studii) cu referinţă la proiectul dat pe anul 2012
DRAGNEV D., Istorie şi civilizaţie medievală şi modernă în Ţările Române. Studii şi materiale. Cartdidact, Civitas, Chişinău, 2012, 595 pag. ISBN 978-9975-9847-1-3.
Documente privitoare la Istoria Ţării Moldovei la începutul secolului al XIX-lea (1801-1806) (Cărţi domneşti şi zapise). Colecţia Moldova în epoca feudalismului, volumul XII, volum realizat de: SVETLICINÂI L., DRAGNEV D., BOCIAROVA E., coordonator: DRAGNEV D., „Elan Poligraf”, Chişinău, 2012, 528 pag., ISBN 978-9975-66-300-7.
Documente privind istoria Moldovei sub ocupaţia militară rusă (1806-1812), editate de AGACHI, A., VARTA I., CONSTANTINOV V., SVETLICINÂI L., VARTA T., Chişinău, Editira Litera, 2012 (25 c.a.)
FURTUNĂ A., BUDZA O., CEBAN E., Lipnic. File din istoria satului, Chişinău, 2012, 663 p.
FURTUNĂ A., ADAUGE M., Academicianul Gheorghe Duca. Schiţă genealogică, Chişinău, 2012, 63 p.
MISCHEVCA V., Anul 1812: Două secole de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rusiei / Inst. De Istorie Stat şi Drept al AŞM. – Chişinău, 2012 (Tipogr. „Elan Poligraf”). 142 p. (9 c.a.) ISBN 978-9975-66-294-9.
BACALOV S., Despre satele Mileşti: neamurile boiereşti Milescul şi Milici. Studiu istorico-genealogic, Chişinău, Bons Offices, 2012, 130 p., ISBN 978-9975-80-605-3.
BACALOV S., Boierimea Ţării Moldovei la mijlocul secolului al XVII-lea–începutul secolului al XVIII-lea. Studiu istorico-genealogic, Chişinău, CEP USM, 2012, 467 p. ISBN 978-9975-71-282-8.
Relevanţa rezultatelor ştiinţifice obţinute în 2012
Au fost lansate în circuitul ştiinţific documente de arhivă şi studii care demonstrează caracterul unitar al statului moldovenesc până la anul 1812 când teritoriul lui de la Est de Prut a fost anexat la Imperul rus. Au fost expuse noi concepții privind evoluția elitelor politice din Moldova din secolul al XVII-lea și caracterizată tipologia epocii moderne timpurii din Țara Moldovei în context european. La dispoziția cititorilor din unele raioane ale republicii au fost puse istorii ale anumitor localități (Lipnic, Sângerei, Telenești, Nisporeni ș.a.), iar la dispoziția tineretului studios – cursuri speciale și materiale didactice pentru învățământul universitar și preuniversitar în care au fost expuse noile realizări ale istoricilor medieviști.
Activităţi planificate pentru anul 2013
Redactarea culegerii de documente privind istoria Ţării Moldovei în anii 1806-1809, realizarea colaţionării cu originalul a materialului recensămintelor Ţării Moldovei din anii 1772, 1773-1774, elaborarea notelor şi cronicile Moldovei din sec. al XV-lea. Continuarea investigaţiilor de arhivă privind elitele social-economice, a relaţiilor internaţionale ale Ţării Moldovei în epoca medievală.
Activităţi realizate şi rezultate noi obţinute în anul 2013
A fost redactată şi finisată culegerea de documente “Documente privind istoria Ţării Moldovei în anii 1806-1809”, 30 c.a.; s-a făcut colaţionarea cu originalul şi alcătuite comentarii la recensămintele Ţării Moldovei din anii 1772, 1773-1774, care va fi finisată în 2014; au fost elaborate note la cronicile Moldovei din sec. XV şi XVI, care vor fi pregătite pentru editare în 2014; au fost realizate conform planului materialele de arhivă, capitole din studiile monografice planificate: istoria Teleneştilor (1918-1944), a Nisporenilor (1918-1944), căsătoriile “mixte” şi “violenţa în familie” în Moldova în epoca medievală.
Toate compartimentele planificate au fost realizate. Supraplan au fost realizate opt lucrări (trei culegere de studii, patru studii monografice etc.), 76 (59 în cadrul proiectului, iar 17 pe subiecte tangenţiale) studii şi articole ştiinţifice, 89 referate la conferinţe ştiinţifice internaţionale şi naţionale.
Lista lucrărilor ştiinţifice (monografii, culegeri de documente/studii) cu referinţă la proiectul dat pe anul 2013
Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale: „Republica Moldova între Est şi Vest. Opţiunile tineretului la etapa actuală”, Constantinov V. (coordonator), Chişinău, 2013, 327 p. (22 c.a.) ISBN 978-9975-76-099-7
FURTUNĂ A., ŢOPA T., MORARU A., Raionul Teleneşti. Devenirea sa în timp. Chişinău 2013, 503 p. ISBN 978-9975-4459-2-4
articole din alte reviste editate în străinătate,
CERNENCHI E., Pentru ceia ce vor sudui sau vor vatama solii – violenţe şi activitate diplomatică în Ţara Moldovei în secolele, în “PONTES Review of South East European Studies”, Vol. 6-7, 2013, p. 19-29.
CONSTANTINOV V., Din istoria Basarabilor. Interpretări cu privire la cronica de la Bucovăţ, Cercetări istorice (Serie nouă), XXX-XXXI (2011-2012), Iaşi-România, p.83-92 (ISSN 1453-3960).
CONSTANTINOV V., Działania wojenne na terenie Mołdawii w latach 1615-1621 w historiografii rumuńskiej. În „Studia z dziejów polskiej historiografii wojskowej”, Poznań, Polonia, XIV, 2013, p.49-56. Vezi: http://historiografiawojskowa.pl/data/documents/Studia=20z=20dziej=C3=B3w=20polskiej=20historiografii=2014.pdf
CONSTANTINOV V., The political and military realities Nothward Danube in 1612, “Studia z dziejów stosunków z Państwem Moskiewskim w XVI-XVII wieku”, Zabrze-Tarnowskie Góry, 2013, 148-162.
CONSTANTINOV V., Bătălia de la Ţuţora din anul 1620. Cauze şi desfăşurare, în “Carpica”, Complexul muzeal “Iulian Antonescu” – Bacău, XLII (2013), p.145-159.
EŞANU A., EŞANU V, Dimitrie Cantemir's Reign – the Crossroad of Moldovan history, in Cogito. Multidisciplinary Research Jurnal, Bucarest, 2012, vol. IV, no. 4/December, p. 5-12. ISSN 2066-7094
FELEA A., Epitaph in Romanian, Russian, Polish and Lithuanian Historiography. în “Codrul Cosminului”, XIX, 2013, No. 1, p. 7-24, ISSN:1224-032X, EISSN: 2067-5860, 1,5 c.a.
FELEA A., A delicate topic: inability of one of the spouses to pursue a conjugal life, în “Codrul Cosminului”, XVIII, 2012, No. 2, p. 381-388 ISSN:1224-032X, EISSN: 2067-5860, 0,6 c.a.
FELEA A., From the history of mixed marriages. Marriages with Gypsies in the Romanian space in the 18th and first half of the 19th Century în ,,Zarządzanie w Kulturze", 2013, 14, z. 3., 0,7 c.a.
MISCHEVCA V., „Prutule, râu blestemat!”, în TABOR. Revistă de cultură şi spiritualitate românească (Cluj-Napoca). Anul VI, nr. 9, decembrie 2012, p. 65-72. ISSN 1843-0287.
MISCHEVCA V., Despre Tratatul de Pace ruso-turc incheiat la 1812, în Analele ANTIM. Revistă de istorie, vol. X. Bucureşti – Chişinău, 2012, p. 131-137. ISSN 2069 – 5527
MISCHEVCA V., Русско-турецкий мирный договор 1812 г., în Analele ANTIM. Revistă de istorie, vol. X, Bucureşti – Chişinău, 2012, p. 138-152. <coautor: В.И. Ткач>. ISSN 2069 – 5527 [http://www.antim.md/files/antim_analele_10_final.pdf ]
TABUNCIC S., De vieux livres ecclésiastiques signalés par Zamfir Arbore dans Le Dictionnaire Géographique de la Bessarabie au début du XXe siècle, în Aux confins des civilisations. La Bessarabie dans le contexte geopolitique, economique, culturel et religieux. Muzeul de Istorie Galaţi. Danubius XXX Supliment 2012. Dragoş-Cristian Căldăraru & Raluca Sarău & George Enache (éditeurs). Editura Muzeului de Istorie Galaţi, Galaţi, 2012, p. 93-109.
ZABOLOTNAIA L., The Impact of the Ottoman Factor on the Status of Women in the South-Eastern European Countries in the Middle Ages through Historiography Perspectives // Codrul Cosminului, XX, 2013, No. 1, p. 127-141. ISSN: 1224-032X, EISSN: 2067-5860 (România).
articole din reviste naţionale:
categoria B
CERETEU I., Un manuscris despre slujitorii Catedralei Naşterea Domnului din Chişinău în perioada 1840-1851, în Tyragetia. Istorie. Muzeologie. Serie nouă, Vol VII [XXII] nr. 2, 2013, p. 167-174.
CONSTANTINOV V., Ţara Moldovei în cadrul relaţiilor internaţionale în timpul primei domnii a lui Ştefan II Tomşa (după Bătălia de la Cornul lui Sas şi până la începutul campaniei de restabilire a Movileştilor în scaun 1613-1615), Revista de Istorie a Moldovei, 2012, nr.3, p.34-47.
EŞANU A., Biblioteca schitului Condriţa (sec. XVI-XIX). Încercare de reconstituire, în Revista de Istorie a Moldovei, 2012, nr. 3, p. 23-33. Coautor V. Eşanu ISSN 1857-2022.
EŞANU V., Raporturile lui Ştefan cel Mare cu marea boierime în primii ani de domnie, în Akademos. Revistă de Ştiinţă. Inovare. Cultură şi Artă, 2012, nr 4 (27), p. 132-134. ISSN 1857-0461.
FELEA A., Unele categorii de epitafiuri din Ţara Moldovei şi ţările vecine în sec. XVII-înc. sec. al XIX-lea, în Tyragetia. Serie nouă. Vol. VII, nr.2, 2013, pp.115-128 (1,2c.a). Categoria B.
FURTUNĂ A., Biserica Sf. Ilie din târgul Teleneşti ( de la întemeiere până la înc. Sec. XX), în Tyragetia. Istorie, Muzeologie. Serie nouă. Vol. VII [ II] nr. 2. Chişinău 2013, p. 253- 268.
FURTUNĂ A., Satul în perioada medievală ( cu privire specială asupra uniunii de obşti amplasate între Ciulucul Mic, Ciulucul Mijlociu şi Cula), în Revista de etnologie şi culturologie. Chişinău, 2012, p. 61-63.
TABUNCIC S., Câteva noutăţi ştiinţifice prilejuite de vizita de documentare în comuna Şipca, r-nul Şoldăneşti (29 iunie - 3 iulie 2012), în „Revista de Istorie a Moldovei”. Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, 2012, nr. 3 (91), p. 117-128 (în colaborare cu dr. Vlad Vornic).
TABUNCIC S., [Ceрджиу Табунчик], Историографические образы нации: картa Молдавского княжества в период правления Штефана чел Маре (1457-1504), în “Akademos”. Revistă de ştiinţă, inovare, cultură şi artă. Academia de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, 2012, nr. 4 (27), p. 127-131.
ZABOLOTNAIA L., Destinul unei doamne în istoria Moldovei. Mituri şi realităţi despre Ecaterina cerchezoaică – a doua soţie lui Vasile Lupu // Tyragetia, Istorie şi Muzeologie, Serie nouă, vol. VII [XXII], nr. 2, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, Chişinău, 20013, p. 97- 110 (1 c.a.). ISSN 1857-0240
Categoria C
MISCHEVCA V., „Prutul esta ni disparti...”, în Limba Română. Revistă de ştiinţă şi cultură. Nr. 1-4 (211-214), anul XXIII, 2013, p. 292-306. ISSN 0235-9111.
http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2272
articole din alte reviste naţionale
CANDU T., Aspecte din trecutul Facultăţii de Teologie din Chişinău în anul 1938, În: Promemoria. Revista Institului de istorie socială. Vol II, Nr. 3, 2012, p. 221-226, 0,5 c.a.
CERETEU I., Duhovniceasca deprindere: un manuscris nemtean necunoscut, in Biblioscientia, nr.9, 3013, p. 5-9.
CERETEU I., Completari si precizari la istoria bibliotecii manastirii Suruceni, in Biblioscientia, nr.9, 3013, p. 10-28.
CHIRTOAGĂ I., Populaţia localităţilor româneşti de pe cursul inferior al Nistrului la 1774. În: Promemoria. 2012. nr. 3, pp. 166-196.
CHIRTOAGĂ I., Moldova la hotarele a trei imperii (sec. XVII-XVIII). Începutul „problemei Basarabiei”. În: Destin românesc. 2012, nr. 4, p. 32-45.
CHIRTOAGĂ I., Confruntări politico-militare din sud-estul Europei şi populaţia din stânga Nistrului (sf. sec. XIV-XVI). În: Anuarul ISSD. 2011, Chişinău, 2012, p.. 201-22.
CIOBANU T., Aspecte privitoare la judecată criminalicească din Moldova şi Ţara Românească în anii ocupaţiei militare 1806 – 1812 şi din Basarabia în primii ani după anexare, în Pontes. Review of South East European Studies. Vol. 6-7. Chişinău, p. 282 – 308.
CONSTANTINOV V., Noi materiale documentare din arhivele poloneze şi ruse, „Anuarul Institutului de Istorie, Stat şi Drept”, vol.I (2011), p.42-58 .
EŞANU A., EŞANU V, Cronografia slavo-moldovenească din sec. XV-XVI. Încercare de demolare a unui steriotip istoriografic, în Anuarul Institutului de Istorie, Stat şi Drept. Materialele Sesiunii ştiinţifice anuale 16 decembrie 2011, Coord. Gheorghe Cojocaru, Chişinău, 2012, p. 34-41. ISBN 978-9975-4078-6-1.
EŞANU A., EŞANU V, Biblioteci mănăstireşti basarabene: Suruceni, în Magazin Bibliologic, Chişinău, 2012, nr. 1-4, p. 115-120. ISSN 1857-1476.
FELEA A., Viaţa privată in paginile testamentelor (secolul al XVII-lea- începutul secolului al XIX –lea), în ” Promemoria. Revista Institutului de Istorie Socială”, 2012 Volumul III nr. 4, p.161-170, 0.8 c.a.
FELEA A., Violenţa în familie în spaţiul Pruto-Nistrean în prima jumătate a sec. al XIX-lea, în „PONTES, Review of South East European Studies”, Vol. 6-7, Chişinău, 2013, p. 384-400., 1.c.a.
FURTUNĂ A., Atestarea documentară şi originea oiconimului Teleneşti, în Anuarul Institutului de Istorie şi Drept. Chişinău, 2012, p. 59-66.
MISCHEVCA V., 1812 – Annus Horribilus (problema basarabeană - 200 de ani), în Marea Neagră în contextul ascensiunii Marilor Puteri Europene: (secolele XIX-XX) / Coord.: comandor, conf. univ. dr. Olimpiu Manuel Glodarenco. Constanţa: Editura Muzeului Marinei Române, 2012, p. 15-31. ISBN 978-606-8305-00-4.
MISCHEVCA V., Memoria unui mitropolit athonit la Chişinău: Grigore Irinupoleos, în Anuarul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei: Materialele sesiunii ştiinţifice anuale, 16 decembrie 2011. Chişinău, 2012, p. 105-115. ISBN 978-9975-4078-6-1.
MISCHEVCA V., 1812. Ruperea Basarabiei din trupul Moldovei, în Oameni, Locuri, Destine. Periodic de Istorie şi Cultură. Nr. 3-4. Edineţ, 2012, p. 32-40. ISSN 1857-4963.
TABUNCIC S., Din trecutul satului Rudi din nordul Basarabiei: pe marginea unui document fals din secolul al XIX-lea, emis din numele lui Ştefan cel Mare, în „Anuarul Institutului de Istorie, Stat şi Drept”. Materialele sesiunii ştiinţifice anuale 16 decembrie 2011. Academia de Ştiinţe a Moldovei. Chişinău, 2012, p. 22-33.
ZABOLOTNAIA L., Femeia, divorţul şi delictele contra bunelor moravuri in condicile de legi din Ţările Romane (mijlocul secolului al XVII-lea) // Promemoria, Revista Institutului de Istorie Socială, 2012, Volumul III, nr. 4, Chişinău, 2012, р. 149-161.
articole în culegeri (naţionale / internaţionale), articole în culegeri internaţionale
CHIRTOAGĂ I., Ocupaţiile agrare ale populaţiei din ţinutul Dubăsari în secolele XVI-XVIII. În: Lucrări ştiinţifice publicate cu ocazia celui de al XXV-lea Simpozion Naţional de Istorie şi Retrologie Agrară din România. Iaşi 26-28 iunie 2013. Iaşi, 2013, p. 584-590.
CONSTANTINOV V., Привлекательность Речипосполиты для молдован и Молдавии для поляков в конце XVI - начале XVII века, în „Atrakcyjność: potrzeba czy zasada?”, col. de red. Anna Bartoszewska, Katarzyna Przysucha, Krzysztof Bejmert, Grzegorz Dębski, Warszawa, 2013, p.37-45. ISBN 978-83-936947-1-6ю
FELEA A., Câteva aspecte ale testamentelor din Bucovina (sec. XVII-înc.sec. al XIX-lea), în Bogaţia multiseculară a legăturilor istorice şi culturale polono-române, Suceava, 2013, p.72-82, 1.c.a.
ZABOLOTNAIA L., Женская история в странах юго-восточной Европы в период Османского владычества. Историографический аспект // Российская гендерная история с «юга» на «запад»: прошлое определяет настоящее Материалы Шестой международной научной конференции Российской ассоциации исследователей женской истории, Том 2, НАЛЬЧИК–МОСКВА, с. 227-229. ISBN 978–5–4211–0090–4. УДК 392.6 ББК 63.5 Р76 (Rusia).
ZABOLOTNAIA L., Российское законодательство XIX века о заключении брака между лицами не православного вероисповедания // Правовая система России: традиции и инновации: Материалы X всероссийской научно-теоретической конференции. Санкт-Петербург, 25–27 апреля 2013 г. / Под общ. ред. Н. С. Нижник: В 5 ч. Ч. II. СПб.: Санкт-Петербургский университет МВД России, 2013. C. 217. УДК 340.1 ББК Х0 (82.2) П 88 (Rusia).
ZABOLOTNAIA L., Călători străini despre populaţia catolică din oraşele-raiale în secolul al XVII-lea// Rumuni i Polacy w Europe. Historia i dzeń dzisiejszy, Suceava, 2013, p. 253-264 (1 c.a.). (România).
ZABOLOTNAIA L., Женщина и власть в странах юго-восточной Европы в XIV веке (На примере династии Шишманов) // Образование, наука, производство и управление. Материалы всероссийской научно-практической конференции с международным участием. Сборник научных и научно-методических докладов. Том V, Старый Оскол, 2012, No. 1, C. 97-105. УДК-698, ББК: 65304.15+32.97 (Rusia).
ZABOLOTNAIA L., Образ молдавской женщины средневековья и раннего нового времени глазами очевидцев // Историческое пространство. Проблемы истории стран СНГ, №4, Москва, 2012, c. 38-48 (Rusia).
articole in culegeri naţionale
CERETEU I., Biblioteca manastirii Hirova in secolul XIX - inceputul secolului XX, in volumul Biserica ortodoxa din interfluviul prut-nistrean (1813-2013), Chisinau, 2013, p. 134-141.
CERNENCHI E., Cancelaria domnească – un centru al dialogului etnic şi confesional în Ţara Moldovei, în Promovarea valorilor naţionale prin limbă, literatură şi istorie, Chişinău, 2012, p. 167-171.
CERNENCHI E., Aspecte privind organizarea activităţii capuchehăilor Ţării Moldovei în secolele XVI-XVII , în „Republica Moldova între Este şi Vest. Opţiunile tineretului la etapa actuală”, conf. şt. intern. (2013; Chişinău), col red.: Ştefan Levinţa, Chişinău : Univ. de Stat Tiraspol cu sediul la Chişinău, 2013, p. 274-283. ISBN 978-9975-76-099-7
CIOBANU T., Consideraţii cu privire la organizarea sistemului sanitar şi a carantinelor în Basarabia în primii ani după anexare, în Conferinţa ştiinţifică internaţională: Republica Moldova între Est şi Vest. Opţiunile tineretului la etapa actiuală. Chişinău, 2013, pp. 283 – 290.
CONSTANTINOV V., Relaţiile politice polono-otomane şi domnia în Ţăra Moldovei a lui Gaşpar Graţiani 1619-1620, în „Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale: „Republica Moldova între Est şi Vest. Opţiunile tineretului la etapa actuală”, Chişinău, 2013”, p.132-141.
EŞANU A., Cartea Moldovei în epoca modernă, în vol. Cartea Moldovei. Sec. XVII – încep. sec. XX. vol.3. Cartea modernă , sec. XIX – înc. sec. XX. Catalog general. Red. şt. şi autor al stud. introductiv acad. Andrei Eşanu, Chişinău, 2012, p. 5-12. 4.7. ISBN 978-9975-4177-8-5; ISBN 978-9975-4177-9-2.
EŞANU A., EŞANU V, Ştefan cel Mare şi mănăstirea Căpriana, în Biserica Ortodoxă din interfluviul Pruto-Nistrean (1813-2013). Materialele simpozionului şt. internaţional, 14-15 octombrie 2013.Coord. Dr. Octavian Moşin, dr. Ion Gumenâi, Chişinău, 2013, p. 388-404. ISBN 978-9975-4496-4-9.
EŞANU A., Relaţiile Căprienei cu mănăstirea Zograf de la Sfântul Munte Athos, în Biserica Ortodoxă din interfluviul Pruto-Nistrean (1813-2013). Materialele simpozionului şt. internaţional, 14-15 octombrie 2013.Coord. Dr. Octavian Moşin, dr. Ion Gumenâi, Chişinău, 2013, p. 405-414. Coautor V. Eşanu. ISBN 978-9975-4496-4-9.
Relevanţa rezultatelor ştiinţifice obţinute în 2013
Lansarea în circuitul ştiinţific a rezultatelor cercetărilor privind noi contribuţii la aprofundarea cunoaşterii diverselor aspecte referitoare la evoluţia situaţiei politice internaţionale, a diferitor ramuri ale culturii medievale şi moderne timpurii din Ţara Moldovei, în contextul relaţiilor inter-româneşti şi acelor cu ţările vecine, lansarea unor discuţii ştiinţifice şi contribuţii documentare concrete privind rolul unor mănăstiri basarabene în păstrarea tradiţiilor spirituale şi naţionale a populaţiei băştinaşe, istoria elitelor politice şi economice, a relaţiilor familiare, a unor structuri sociale şi de istorie locală (or. Nisporeni, Teleneşti, Soroca etc.). Problemele ştiinţifice abordate au fost expuse într-o lucrare şi 59 studii şi articole ştiinţifice, publicate în reviste ştiinţifice internaţionale, naţionale şi culegeri de studii, expuse prin 89 rapoarte la conferinţe ştiinţifice internaţionale şi naţionale.
< Anterior | Următor > |
---|