Română

Distinsul profesor universitar, doctor habilitat în istorie și cercetător științific principal la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, Ion ȘIȘCANU împlinește astăzi respectabila vârstă de 73 de ani.

Profesorul universitar Ion Șișcanu este unul dintre istoricii de marcă ai Republicii Moldova, ale cărui lucrări științifice, activitate metodico-didactică și managerială, performanțele academice, sunt recunoscute de comunitatea științifică atât la nivel național, cât și la nivel internațional.

Doctorul habilitat în științe istorice, Ion Șișcanu, a parcurs calea de la asistent universitar la cea de profesor universitar și a exercitat și numeroase importante funcții manageriale, precum: Vice ministru la Ministerul Educației și Cercetării, Șef al Departamentului cercetare-dezvoltare al Ministerului Educației și Științei al Republicii Moldova, Rector al Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul (1999-2006), director adjunct al Institutului de Istorie al AȘM (1991-1998), șef al Secției Istorie Contemporană în cadrul Institutului de Istorie etc.

În prezent, profesorul universitar și doctorul habilitat Ion Șișcanu este cercetător științific principal la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova și profesor la Facultatea de Istorie și Filosofie a Alma Mater USM.

A scris câteva sute de lucrări despre cele mai controversate probleme de istorie contemporană a românilor din teritoriul dintre Prut și Nistru scoțând în evidență problemele colectivizății forțate a țăranilor, foametea organizată, consecințele Pactului Molotov-Ribbentrop asupra Basarabiei etc.

Cu prilejul frumoasei vârste, aducem distinsului profesor universitar, doctorului habilitat în istorie Ion ȘIȘCANU un frumos omagiu al colegilor de la Institutul de Istorie al USM, urări de multă sănătate și de noi realizări profesionale, adresându-i tradiționala urare:


VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC