Română

Perfecţionare



În perioada 20-29 august 2013 în orăşelul Zvenigorod din Federaţia Rusă şi-a desfăşurat activitatea şcoala internaţională de vară „Secolul XX prin ochii istoricilor din CSI şi statele baltice: ştiinţă şi educaţie”. Evenimentul, organizat de Institutul de Istorie Universală al Academiei de Ştiinţe a Rusiei, a fost finanţat de Agenţia Federală rusă pentru CSI, conaţionali cu locul de trai peste hotare, şi colaborare umanitară internaţională „Rossotrudnichestvo”.

În programul şcolii de vară s-au înscris 20 de participanţi din instituţiile de profil a 8 state ale fostei URSS, printre care şi un cercetător ştiinţific din cadrul Institutului de Istorie al AŞM. Fiind gândit ca un eveniment pentru tinerii istoricii, lista participanţilor a inclus cercetători din cadrul institutelor de istorie, dar şi cadre didactice preuniversitare şi universitare cu vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani din Belorusia, Lituania, Letonia, Estonia, Ucraina, Azerbaidjan, Armenia şi Republica Moldova.

Şcoala internaţională de vară „Secolul XX prin ochii istoricilor din CSI şi statele baltice: ştiinţă şi educaţie”

Lucrările şcolii de vară au inclus şase module de prelegeri şi mese rotunde axate pe problematici precum căderea Imperiului Rus, formarea URSS şi a modelului sovietic, Războiul al Doilea Mondial şi personalitatea lui Stalin, Războiul rece şi confruntarea sistemelor ideologice, căderea URSS şi cercetarea problemelor spaţiului post-sovietic la etapa actuală, deschiderea arhivelor şi tendinţele istoriografice la începutul secolului XXI, dar şi alte tematici conexe.

Dincolo de unele abordări controversate ale unor probleme de istorie „comună”, care au stârnit polemici atât între lectori şi participanţi, cât şi în rândul participanţilor, chiar şi din aceleaşi state, necesită să menţionăm predominarea unei atmosfere bune de lucru, toleranţa şi deschiderea gazdelor pentru punctele de vedere expuse, o organizare la înalt nivel a întregului eveniment.

Şcoala internaţională de vară „Secolul XX prin ochii istoricilor din CSI şi statele baltice: ştiinţă şi educaţie”

Considerăm bine-venită organizarea şi pe viitor a unor astfel de şcoli de vară, care, în opinia noastră, reuşesc deosebit de fructuos să detensioneze confruntările istoriografice, să arate consensul comunităţii istoricilor din statele participante faţă de caracterul neştiinţific a unor lucrări vădit politizate, care dau impresia naşterii unui curent neostalinist în istoriografia rusă, să distrugă anumite clişee şi să pună capăt confruntării între est şi vest, cel puţin în plan academic. Menţionăm şi un alt moment pozitiv al şcolii de vară, şi anume angajamentul organizatorilor de a publica o culegere de studii semnate de participanţii la eveniment.

Dr. Andrei Emilciuc,
cercetător ştiinţific superior
Institutul de Istorie al AŞM

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC