Română

Lansări



Institutul de Istorie și Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice au organizat la 20 mai 2019 lansarea următoarelor volume:

  • Politica externă și diplomația României pe parcursul unui secol de la înfăptuirea României Mari. Volumul I. Momente cruciale; Volumul II, România, factor activ în viața internațională. Coordonator: Ion M. ANGHEL, profesor universitar, doctor. Volume apărute la Editura Academiei Române (2018) în Colecția „Civilizația românească”, coordonată de acad. Victor SPINEI.
  • Ion M. ANGHEL, Tratatele de la Trianon și Paris din 1920: documentele prin care s-a consfințit înfăptuirea României Mari. Editura Academiei Oamenilor de Știință din România. București. 2018.

Lansarea a fost găzduită de Sala Mică a AȘM, adunând cercetători, diplomaţi şi cadre didactice.




















PROGRAM

Moderatori:

Prof. univ. dr. hab. Victor JUC, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice

Conf. univ. dr. hab. Gheorghe COJOCARU, directorul Institutului de Istorie

Mesaje de salut:

Prof. univ. dr. hab. Aurealian DĂNILĂ, coordonatorul Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a AȘM

Excelența Sa, Daniel IONIȚĂ, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova

Luări de cuvânt:

Excelența Sa, prof. univ. dr. hab. Nicolae ȚÂU, primul Ministru de Externe al Republicii Moldova, fost Ambasador al Republicii Moldova în SUA, Canada și Mexic

Prof. univ. dr. hab. Ion ȘIȘCANU, șeful Secției „Istorie Contemporană” a Institutului de Istorie

Conf. univ. dr. Anatol ȚĂRANU, cercetător științific coordonator la Institutul de Istorie

Prof. univ. dr. hab. Mihai CERNENCU, șeful catedrei „Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism” a Universității Libere Internaționale din Moldova

Prof. univ. dr. hab. Valeriu CUȘNIR, directorul adjunct al Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice

Conf. univ. dr. hab. Nicolae ENCIU, directorul adjunct al Institutului de Istorie

Prof. univ. dr. hab. Pantelimon VARZARI, cercetător științific principal la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice

Conf. univ. dr. Veaceslav UNGUREANU, cercetător științific coordonator la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice

Prof. univ. dr. hab. Anatol PETRENCU, profesor universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, directorul Centrului de Excelență INIS „Promemoria”


Ion M. Anghel

Prof. univ. dr.

Ambasador (p)

Pregătire și titluri academice

Absolvent al Facultăţii de Drept Bucureşti (1952); doctor în drept (internaţional şi civil) al Universităţii din Bucureşti; participant la cursurile Academiei de Drept Internaţional de la Haga (1966) şi ale Institutului de Drept Umanitar ‑ San Remo (1989). Doctor Honoris Causa al Universităţii Valachia ‑ Târgovişte, 2007. Este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România și membru de onoare la Academiei de Științe Juridice din România; Decan de onoare al Facultății de Drept, Univeritatea „Valachia”.

Activitatea

În învăţământul universitar (preparator, asistent, lector, profesor), din 1950 și până în prezent, a desfășurat (cu intermitenţă) activităţi didactice și științifice la disciplinele: Drept roman, Drept civil, Drept internaţional public şi privat, Dreptul Uniunii Europene (în ultimii 26 de ani). A predat la 15 facultăți din țară, deținând în trei randuri, funcția de decan și de membru în Senatul universitar.

Ca diplomat în M.A.E. (1959‑1996), a deținut funcţiile de consilier juridic şef, şef de serviciu în Direcția Tratatelor, director al Direcției Consulare, șef al Consiliului juridic - consilier al ministrului și membru în Colegiului MAE ‑ în Centrală; în exterior, a condus în calitate de Însărcinat cu afaceri - cu gradul diplomatic de ministru consilier misiunile diplomatice din Cipru, Italia şi Malta; a fost acreditat ambasador al României la Haga și consul general în San Marino; reprezentant al României la Curtea Permanentă de Arbitraj – Haga,  la F.A.O. şi UNIDROIT – Roma; membru al Curții Permanente de Arbitraj – Haga (1988-2004) și în Consiliul Permanent Administrativ, al Comisiei de la Veneţia (1990-1992); participant la o suită de sesiuni ale Comisiei Dunării; președinte și vicepreședinte al Birourilor Internaţionale pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale – Geneva și președintele grupului de lucru pentru crearea O.M.P.I.; membru în diferite organisme ale organizaţiilor internaţionale (O.N.U. – Comitetul Drepturilor Omului și Comisia O.N.U. pentru societățile transnaționale, U.N.E.S.C.O. ș.a.); expert O.N.U. referitor la principiile noii ordini economice internaționale; a reprezentat România în zeci de reuniuni internaţionale (fiind ales şi preşedinte în unele dintre acestea), inclusiv la Conferințele de la Viena pentru codificare a Dreptului internațional (drept consular și dreptul tratatelor); a negociat peste 60 de convenţii şi tratate în diverse domenii (semnându‑le pe unele dintre acestea în numele României); elaborare a câtorva zeci de proiecte de lege, pe unele dintre acestea susținându-le în Parlament. S-a ocupat de procese ale României sau ale M.A.E. în străinătate. A fost purtătorul de cuvânt al M.A.E. la Parlament. A fost președintele Comisiei guvernamentale pentru identificarea și recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului (H.G. 951/1990).

Consilier în Consiliul legislativ, elaborând timp de 12 ani, peste 1500 de avize la proiectele de legi supuse Parlamentului, inclusiv a celor de aderare la N.A.T.O. şi U.E., precum și pentru armonizarea legislaţiei noastre cu cea europeană.

Este Preşedintele Asociaţiei Ambasadorilor şi Diplomaţilor de Carieră din România, al Societăţii Române de Drept European şi Prim‑vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Politică Externă.

Studii publicate – 41 de titluri (50 volume), peste 160 de studii, articole şi note din domeniul Dreptului internaţional şi Dreptului Uniunii Europene (publicate în ţară şi străinătate), despre: revizuirea Constituţiei României; drepturile omului; Pactele drepturilor omului; comentarea unor tratate; răspunderea civilă pentru pagubele produse prin folosirea în scopuri paşnice a energiei nucleare; probleme legate de hidrocentralele de la Porţile de Fier; Comisia Dunării; Statutul Tribunalului Internaţional de la Haga, al Curţii Penale Internaţionale; legea cetăţeniei; societăţile transnaţionale ş.a.; peste 20 de studii referitoare la aderarea României la U.E. şi la N.A.T.O.

Pentru merite deosebite i-au fost conferite mai multe distincții naționale și internaționale.

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC