Română

Întruniri ştiinţifice


Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” - Filiala Iași a Academiei Române, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova, în comun cu alte instituții, au organizat, la 21 noiembrie 2017, conferința științifică internațională „Centenar Sfatul Țării”.

Acum o sută de ani, pe data de 21 noiembrie 1917, la Chișinău, s-a întrunit în ședință solemnă primul organ legislativ al populației Basarabiei. Constituit în mod democratic, reprezentând toate păturile sociale, orientările politice, reflectând componenţa naţională a populaţiei Basarabiei, Sfatul Ţării a asigurat perspectiva de dezvoltare democratică a acestui ţinut şi a zădărnicit tentativele de anarhizare și instaurare în Basarabia a terorii roșii. Evenimentul a fost unul crucial pentru destinul de viitor al Basarabiei.

Conferința şi-a deschis lucrările la 8.30 în sala fostului palat al Sfatului Țării (actualmente Sala de festivități a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și a continuat lucrările la Facultatea de Istorie și Filosofie a USM în cadrul următoarelor secțiuni:

I. Statul modern român și Basarabia în secolul națiunilor și în anii Marelui Război

II. Românii din teritoriile înstrăinate. Probleme ale mișcării de emancipare politică, națională și culturală din Basarabia în contextul Revoluției ruse

III. Unirea Basarabiei cu România impact și consecințe. Făurirea Marii Uniri: interpretări și dezbateri istoriografice actuale

IV. Perspective de valorizare a educației istorice prin abordarea științifico-metodologică a temei Sfatului Țării în contextul evenimentelor din anii 1917 -1918 la orele de Istorie

La Conferinţă au participat istorici din România, Republica Moldova, Lituania, Ucraina şi Rusia, care, pe final, au adoptat o rezoluţie în privinţa semnificaţiei evenimentului şi a măsurilor necesare în vederea omagierii şi înveșnicirii memoriei personalităților care au marcat activitatea Sfatului Țării.

Programul complet al conferinţei poate fi găsit aici. Imagini video din cadrul sesiunii de deschidere a conferinţei pot fi găsite aici.


































































































Descarcă arhiva foto completă

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC