Română

Întruniri ştiinţifice

Institutul de Istorie al AŞM a participat în calitate de partener la organizarea Conferinţei republicane a elevilor cu genericul: „Personalităţi notorii ale Basarabiei, care au contribuit la trezirea conştiinţei naţionale în sec. XX – XXI”. Ediţia I – 18 martie 2016. Conferinţa a avut drept scop reunirea cadrelor didactice şi a elevilor într-un cadru prielnic dialogului disciplinar, intenţia de a investiga dimensiunile plurale ale competenţei „învaţă să înveţi” şi cercetării ştiinţifice ale elevilor, concretizate în comunicări cu caracter ştiinţific. Obiectivul esenţial al conferinţei a avut în vedere necesitatea dezvoltării competenţelor de lectură ale elevilor, stimularea creativităţii acestora, aplicarea abilităţilor şi competenţelor formate în contexte noi, dar şi extinderea cooperării între şcoli, diseminarea modelelor de bune practici şi dezvoltarea parteneriatului educaţional.

La conferinţă s-au înscris 47 de elevi din instituţiile preuniversitare din municipiul Chişinău, or. Soroca şi Orhei: IPLT „Principesa Natalia Dadiani”, LT „Gheorghe Asachi”, LT „Hyperion”, LT cu Profil de Arte „Nicolae Sulac”, IPLT „Ginta Latină”, IPLT „Traian”, Liceul „Columna”, LT „George Meniuc”, LT „Vasile Alecsandri”, LT „Alexei Mateevici”, Gimnaziul „Ion Timofei Costin”, Gimnaziul nr. 102, IPLT „Constantin Stere”, IPLT „Petru Rareş” – Soroca, IPLT „Ion Luca Caragiale” – Orhei.

Din cadrul Institutului de Istorie la eveniment au participat cercetătorul ştiinţific coordonator dr. Gheorghe Negru şi cercetătorul ştiinţific Ion Negrei, membrii secţiei "Istorie Modernă".

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC