Română

Întruniri ştiinţifice


Institutul de Istorie al AŞM a organizat la 29 aprilie 2015 cea de-a IX‐a ediţie a conferinţei ştiinţifice anuală a tinerilor cercetători, care în acest an a avut genericul „DEZVOLTAREA SOCIETĂŢII ÎN REPUBLICA MOLDOVA: PERSPECTIVE ISTORICO-FILOSOFICE”. În programul conferinţei s-au înscris cu comunicări 30 de tineri cercetători din cadrul instituţiilor de cercetare din Republica Moldova şi România: Institutul de Istorie al AŞM, Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iaşi.

Lucrările şedinţei în plen a conferinţei au fost găzduite de Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală şi au fost moderate de conf.cerc.dr. Silvia Corlăteanu-Granciuc, secretar ştiinţific, Institutul de Istorie al AŞM, incluzând următoarele comunicări

Dr. Ivan DUMINICA, Institutul Patrimoniului Cultural, Anton Koronelli – primul tutore al emigranţilor bulgari din Principatele Române (1809-1812)

Dr. Andrei EMILCIUC, Institutul de Istorie al AŞM, Politica imperială rusă în privinţa datoriilor negustoreşti în Basarabia (1812-1831)

Dr. Mariana ŢÎBULAC, Institutul de Istorie al AŞM,Turismul ca factor catalizator al unităţii culturale româneşti

Dr. Alexandru COSMESCU, Institutul de Istorie al AŞM, Descrierea ca practică discursivă în filosofie

În continuare manifestarea ştiinţifică s-a desfăşurat în trei secţiuni tematice: Istorie Medie şi Modernă, Istorie Contemporană şi Patrimoniu Cultural-Filosofic, iar discuţiile iscate în cadrul acestora denotă că comunicările au fost nu doar audiate, ci şi percepute.

Este de menţionat participarea numeroasă şi activă la lucrările conferinţei a tinerilor cercetători din cadrul Institutului Patrimoniului Cultural, care lucru îl considerăm deosebit de benefic în lărgirea orizonturilor de cercetare şi colaborare al ambelor instituţii. De asemenea subliniem că la lucrările conferinţei au participat cu comunicări 18 doctoranzi, fapt ce denotă nu doar interesul tinerei generaţii pentru cercetarea ştiinţifică şi includerea în mediul academic, ci şi utilitatea conferinţei în procesul de pregătire a cadrelor naţionale înalt-calificate.






RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC