Română

Întruniri ştiinţifice


La 21 noiembrie 2013, la AŞM a avut loc Conferinţa Ştiinţifică „Filosofia şi perspectiva umană”. Evenimentul a fost organizat, în contextul Zilei Mondiale a Filosofiei, Ediţia a XI-a, de către Institutul de Istorie (II) al AŞM, Sectorul Filosofie, UnAŞM şi Asociaţia pentru Filosofie din Republica Moldova. Manifestarea a fost moderată de către dr. hab. conf. cerc. Ana Pascaru, şef Secţie Filosofie, II al AŞM, care a precizat că începând cu 2003, în incinta AŞM, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Filosofiei, declarată de UNESCO la sesiunea 169.

Dr. Gheorghe Cojocaru, directorul II al AŞM, a remarcat la rândul său, că, indiferent de locul în care se regăseşte filosofia în sistemul instituţiilor academice, filosofii au cultivat o bună tradiţie, de a se regăsi cu colegii de meserie, în cadrul unor asemenea întâlniri, pentru a dezbate anumite probleme ale ştiinţei filosofice, ale actualităţii dintr-o perspectivă filosofică, subliniind, de asemenea, necesitatea colaborării între instituţiile academice şi cele din cadrul universitar.

În cadrul conferinţei au fost prezentate circa 50 de comunicări de către cercetătorii din mediul academic şi cel universitar din Republica Moldova şi din Suceava şi Iaşi, România.








RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC