Română

Evenimente

Venirea primăverii și sărbătoarea de 8 martie la Institutul de Istorie al AȘM este de un farmec aparte. Anual, colectivul acestei unități științifice împreună cu familiile se adună în incinta Bibliotecii „Onisifor Ghibu” din Chișinău pentru a aduce un omagiu Măriei Sale Femeia. În cadrul spectacolului copiii angajaților, asemenea unor artiști recunoscuți își demonstrează măiestria în toate domeniile artei.

Anul acesta sarbătoarea a fost înfrumusețată prin participarea unor colective artistice de pe lângă Facultatea Arte Frumoase a Universității de Stat din Moldova. Acestea au fost colectivul etnofolcloric „Crenguța de iederă”, conducător artistic Maria Iliuț și colectivul de dans de la aceiași facultate. Iar Betty și Lori, eleve ale liceului „Gheorghe Asachi” din capitală au încântat publicul cu vocile fermecătoare. Neîntrecutul cunoscător al creației eminesciene, dl. doctor în științe istorice Gheorghe Nicolaev ne-a îndemnat să ne bucurăm de frumusețea clipei, căci „...ce e val, ca valul trece...”. La acest eveniment pianul a fost în centrul atenției. Micii pianiști au prezentat publicului atât piese autohtone, cât și creații clasice. Cu mult talent au fost interpretate piese la acordeon și fluier. Vocile calde și gingașe ale copiilor au reușit să înduioșeze inimile tuturor. Nelipsită la eveniment a fost expoziția de artă pregătită cu multă migală și un talent deosebit. Prezentatorul spectacolului și animatorul dl. doctor Valentin Constantinov prin harul său înăscut a reușit să creeze o atmosferă aparte, plină de voie bună.























RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC