Română

Evenimente

Adunarea Generală a Institutului de Istorie cu privire la alegerea directorului instituţiei

La 18 decembrie 2014 s-a întrunit Adunarea Generală a Institutului de Istorie cu privire la alegerea directorului instituţiei. În cadrul acesteia, singurul candidat care şi-a depus candidatura la concursul anunţat de AŞM, dl. conf.univ.dr.hab. Gheorghe Cojocaru, actualul director al II al AŞM, şi-a prezentat iniţial raportul de activitate managerială pentru anii 2010-2014, iar apoi a punctat obiectivele principale din programul de activitate pentru anii 2015-2018.

Darea de seamă a subdiviziunilor Institutului de Istorie pentru anul 2014

La 18 decembrie 2014, în cadrul şedinţei comune a colectivului Institutului de Istorie şi conducerii de vârf a AŞM, a avut loc darea de seamă finală a şefilor subdiviziunilor instituţiei pentru proiectele instituţionale desfăşurate în perioada 2011-2014. În cadrul şedinţei au fost punctate realizările ştiinţifice ale cercetătorilor, au fost enumerate numeroasele volume care au văzut lumina tiparului sub sigla institutului, au fost expuse doleanţe şi sugestii în privinţa organizării activităţii instituţiei în proiectele instituţionale pentru anii 2015-2018. Prezent la şedinţă, vice-preşedintele AŞM, dl. m.c. Ion Guceac a apreciat rezultatele înalte ale cercetătorilor, nuanţând o serie de obiective pentru viitor şi mulţumind cercetătorii pentru contribuţia importantă la dezvoltarea ştiinţei în Republica Moldova.

„Dor de Mărțișor” la Institutul de Istorie al AȘM

Sala Mare a Bibliotecii "Onisifor Ghibu" din Chişinău a găzduit în data de 6 martie 2014 manifestarea cultural-artistică "Dor de Mărţişor” desfăşurată în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Evenimentul a fost organizat de către Comitetul Sindical al Institutului de Istorie împreună cu administraţia Institutului în scopul păstrării frumosului, a tradiţiilor de primăvară, unde au fost expuse diferite lucrări manuale, picturi, ikebane, care au făcut evenimentul mai creativ şi mai distractiv.

Şedinţă festivă dedicată „Zilei istoricului” 2014

Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova, Institutul de Istorie al AŞM, Facultatea de Istorie şi Filozofie a USM, UPS „Ion Creangă”, Facultatea de Istorie şi Relaţii Internaţionale a ULIM, Primăria municipiului Chişinău, Centrul de Cultură şi Istorie Militară, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Chişinău, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei au organizat la 18 iunie 2014 o şedinţa festivă consacrată sărbătorii profesionale Ziua istoricului.

Darea de seamă a subdiviziunilor Institutului de Istorie pentru anul 2013

La 14 decembrie 2013 în cadrul şedinţei comune a colectivului Institutului de Istorie şi conducerii de vârf a AŞM a avut loc de seamă a şefilor subdiviziunilor instituţiei pentru anul 2013. În cadrul şedinţei au fost punctate realizările ştiinţifice ale cercetătorilor, succesele referitoare la îndeplinirea indicilor de plan, au fost expuse doleanţe şi sugestii în privinţa organizării activităţii instituţiei în anul 2014. Prezent la şedinţă, preşedintele AŞM, dl. academician Gheorghe Duca a apreciat rezultatele înalte ale cercetătorilor, nuanţând şi câteva obiective majore pentru viitor, cu accent pe participarea cât mai activă la programul Orizont 2020 şi în proiecte bilaterale cu statele cu care AŞM are acorduri de colaborare ştiinţifică.

RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC