RomânăEnglish

Colectivul Institutului de Istorie al Ministerului Educației și Cercetării a aflat cu profund regret despre trecerea prematură, la numai 71 de ani, la cele veșnice a reputatului istoric Mihai Retegan.

Născut în 1950, Mihai Retegan este absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București (1974), cu studii doctorale încheiate în 1993 prin acordarea titlului de Doctor în istorie. Și-a început activitatea ca cercetător științific la Institutul de istorie militară până în 1995, când a devenit profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București. A ținut cursuri universitare de mare interes și rezonanță, materializate în studii și lucrări științifice, inclusiv: Politica externă a României în perioada interbelică; Politica militară a României 1920-1947; România și crizele comunismului (1953-1989) ș.a.

Era specializat în istoria românilor după Primul Război Mondial, până la prăbușirea comunismului, cu numeroase lucrări, volume de documente și studii de mare valoare științifică: 1968 din primăvară până în toamnă (1998 și 2014); Război politic în blocul comunist. Relații româno-sovietice în anii șaizeci (2002); SSI-SOE jurnal politic (2007); Povestea unei trădări. Spionajul britanic în România 1940-1944 (2010), mai multe ediții de documente despre 1956, 1989, relațiile din cadrul Pactului de la Varșovia ș.a.

Prof. Mihai Retegan este Doctor Honoris Causa a Universității Ovidiu din Constanța (2011), lucrările sale fiind distinse cu prestigioase premii, printre care și Premiul Academiei Române pentru istorie contemporană.

A exercitat inclusiv funcția de Secretar General al Fundației Forumul European pentru Istorie și Cultură, organizând numeroase conferințe și manifestări științifice la Chișinău, Cahul și la Bălți, bucurându-se de o mare popularitate și simpatie în rândul studenților și al profesorilor și dezvoltând strânse relații de colaborare cu istorici din Republica Moldova, în special cu Institutul de Istorie.

Profund îndurerat de această pierdere prematură, colectivul Institutului de Istorie exprimă sincere condoleanțe Familiei, rudelor și apropiaților profesorului Mihai Retegan.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace.

RSS


Publicată de Institutul de Istorie pe Miercuri, 10 februarie 2021



LA CE AJUTĂ ISTORIA

Retorică întrebare și sigur fără rost!

Trăind fără Istorie rămâi în viață prost...

Cunoașterea trecutului nu este o plăcere -

Ea este o avere, pe care viața-ți cere

Să o cunoști... pentru a fi mai sus de alte mamifere!

Vlad MISCHEVCA

Institutul de Istorie, str. 31 August 1989, 82, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022-234-541 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC