Română

Întruniri ştiinţifice


La 28 octombrie 2020 se împlinesc 100 de ani din ziua în care la Paris, prin Tratatul semnat de către reprezentanții Marii Britanii, Franței, Italiei, Japoniei, pe de o parte, și ai României, pe de altă parte, s-a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România și suveranitatea acesteia asupra teritoriului dintre Prut, Nistru și Marea Neagră. În documentul semnat se arăta: „Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric și economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată, considerând că populațiunea Basarabiei a manifestat dorința de a vedea Basarabia unită cu România”, Înaltele Părți Contractante recunoșteau „suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei”.

Urmărind, pe de o parte, consemnarea acestui eveniment important în istoria contemporană a Basarabiei, care i-a deschis calea unei etape calitativ noi în evoluția ei, clarificarea unor aspecte controversate sau încă neelucidate în istoriografie, stimularea cercetărilor în acest domeniu și aducerea evenimentului respectiv în atenția opiniei publice, Institutul de Istorie a organizat, în ziua de 28 octombrie 2020, conferința științifică „100 de ani de la semnarea Tratatului de la Paris privind recunoașterea suveranității României asupra Basarabiei”, la care au participat specialiștii în domeniu din Republica Moldova, precum și colegii istorici din România.

Luând în considerare situația complicată creată de pandemia COVID-19, conferința științifică a fost realizată prin intermediul unei platforme online. Programul complet al comunicărilor prezentate în cadrul conferinţei poate fi găsit aici.



RSS
Institutul de Istorie, str. Academiei 3/2, MD2028, Chişinău, Republica Moldova
tel.: (+373) 022 738400 | e-mail: institut.istorie@gmail.com
Administrare și întreținere site web: Andrei EMILCIUC